Cineva într-un comentariu mă întreba cu ceva timp în urmă: de ce nu postez nimic pe blog. Ideea e că nu prea aveam ce. Nu că s-ar discuta puţin despre Transnstria şi nu că nu ar fi interesant ceea ce se discută. Părerea mea este că trebuie să „aşez” aici ceva găsit de mine. Nu că aş vrea să descopăr problemele din Transnistria, ci să aduc aici ceea ce am vazut acolo. Săptămâna aceasta am vorbit cu oameni din Grigoriopoli, Dubăsari, s. Lunga şi alte localităţi din stânga Nistrului în cadrul unei întâlniri a acestora cu un reprezentat al ambasadei Statelor Unite la Chişinău. Concluzia: oameni ai nimănui, disperaţi, dezamăgiţi de tot ce se face şi ce nu se face „cică” pentru ei. Cereau ajutorul de la reprezentantul ambasadei Statelor Unite de parcă acesta ar fi fost ultimul om rămas pe faţa pământului. Pentru ei, simplul fapt că le asculta cineva păsul, este o uşurare, poate o speranţă. „Nu ne ajută nimeni, nu ne ascultă nimeni. Nu trebuim nimănui. Câte fărădelegi se fac aici… Nici nu poate fi vorba de careva drepturi. Ajutaţi-ne vă rog!” spune Efrosinii locuit din satul Lunga, Dubăsari.
„Trebuie să organizăm la Chişinău întâlnire cu ambasada Statelor Unite şi cu locuitori din partea stângă a Nistrului”, spune o doamnă de vre-o 40 ani din Grigoriopol. Cele vre-o zece persoane prezente în sala dau din cap în semn de susţinere a ideii. „Trebuie lumea să stie ce se face aici. Poate măcar Statele Unite ne ajută cu ceva”, o întrerupe un bărbat trecut de 50 ani. „Fac ce vor ei şi nu le e frică de nimic”.
Timp de o oră şi jumătate fiecare dintre ei şi-a spus durerea. Unuia autorităţile transnistrene i-a arestat maşina, altul nu-şi poate învăţa copilul în limba maternă la locul de trai, altcineva spune că iarna trecută oamenii din satul Lunga nu aveau pâine în magazine pentru că râul Nistru era îngheţat.
Reprezentanul ambasadei i-a ascultat foarte atent. I-au fost traduse toate discursurile vorbitorilor din sală, dar sunt aproape sigură, că în capul unui ameriacan, chiar lucrând în Moldova, nu prea intră asemenea realităţi. le-a spus că sunt foarte curajoşi şi va încerca să facă ceva pentru ei. După care a plecat. Oamenii au plecat şi ei pe la casele lor cu încă o promisiune şi cu siguranţa că sunt ai nimănui.